vineri, 19 iulie 2013

Leonardo da Vinci - Aforisme



Printre marile lucruri aflătoare printre noi, Nimicul este cel mai mare. Acesta domneşte în timp şi îşi trimite braţele în trecut şi în viitor şi cu ele distruge tot ceea ce a fost şi tot ceea ce va veni, atât în natură, cât şi în lumea animală, şi nu posedă nimic din indivizibilul prezent.

Priveşte lumina şi gândeşte-te la frumseţea ei. Ceea ce vezi nu a fost mai înainte, iar ceea ce a fost nu mai este. Cine este cel care reface acest lucru din nou dacă cel ce face moare continuu?

Experimentul nu este greşit niciodată. Doar judecata celui care face experimentul greşeşte, pentru că vede rezultate care nu vor apărea niciodată.

Simplitatea este sofisticarea extremă.

Toate lucrurile iradiază pretutindeni în aerul din jurul lor... astfel că toate câte sunt în emisfera noastră intră şi trec împreună cu cele ale tuturor corpurilor cereşti... în mod firesc ele devin unite prin întrepătrunderea şi intersecţia dintre ele. O, minunată Necesitate! Cine ar fi putut crede că un spaţiu aşa de strâmt ar putea conţine lucrurile întregului univers?... O, măreţ proces! Ce talent ar putea explica un asemenea miracol? Aceasta călăuzeşte pe om pentru contemplarea lucrurilor divine.

Orgoliosul trebuie suspectat că nu posedă destulă ştiinţă. Adevărata ştiinţă îl face pe om modest. Spicele goale îşi îndreaptă capetele spre cer trufaşe, în timp ce spicele pline se apleacă spre pământ, muma lor. Orgoliul şi ignoranţa dau naştere urii, invidiei, răutăţii, aşa cum înţelegerea şi cunoaşterea dau naştere iubirii şi creaţiei. Cu cât cunoşti mai bine, cu atât iubeşti mai mult.

Fierul rugineşte prin nefolosire; apa îşi pierde puritatea prin stagnare... tot aşa inacţiunea vlăguieşte agerimea minţii.

Va veni ziua când se va judeca uciderea oricărui animal la fel ca uciderea unui om.

Adevărul a fost singura odraslă a Timpului.

Studiază mai întâi ştiinţa şi continuă apoi cu practica născută din această ştiinţă.

Luminile care pun în evidenţă corpurile opace sunt de patru feluri. Acestea sunt: lumina difuză, cum este cea atmosferică... Şi cea directă, cum este aceea a Soarelui... A treia este lumina reflectată; şi mai este o a patra, cum este cea care trece prin corpurile translucide, cum ar fi pânza de in, hârtia şi cele asemenea lor.

Cine gândeşte puţin, se înşeală mult.

Nu toate abisurile sunt la fel de adânci; unele nu au decât adâncimea necesară pentru a te înghiţi dacă aluneci în ele.

Cine nu pedepseşte nedreptatea, porunceşte ca ea să fie făcută.

Preţuieşte în viaţă lucrurile mici, căci o lumânare va reuşi ceea ce soarele nu va putea niciodată: să lumineze în intuneric.

Nu ştiu ce fel de fire am eu,  nasc duşmănii spontane.

Pământul este un astru asemănător Lunii... el nu este situat în mijlocul cercului pe care îl descrie Soarele, nici în mijlocul lumii. Cuiva care s-ar afla în Lună, Pământul nostru i-ar apărea că îndeplineşte acelaşi rol ca şi Luna pentru noi.

Singur fiind, îţi aparţii în întregime; cu un tovarăş nu-ţi vei aparţine decât pe jumătate; dar dacă îţi este un prieten adevărat, el este un alt tu însuţi.

Nu poţi avea o putere mai mare sau mai mică decât aceea pe care o ai asupra ta însuţi.

Detaliile formează perfecţiunea, însă perfecţiunea nu este un detaliu.

Judecata unui duşman este adeseori mai justă şi mai folositoare decât aceea a unui prieten. La oameni, ura e aproape întotdeauna mai profundă decât iubirea. Privirea celui care urăşte este mai pătrunzătoare decât privirile celui ce iubeşte. Un adevărat prieten este unul şi acelaşi lucru cu tine însuţi. Dar duşmanul tău nu-ţi este asemenea ţie. Şi asta face puterea lui. Ura luminează multe lucruri, care iubirii îi răman necunoscute. Cu cât un om este mai mare, cu atât şi dragostea lui este mai mare.

Pasiunea intelectuală este superioară senzualităţii.

Fă cum îţi place, pentru că fiecare lucru îşi are moartea sa.

Sufletul doreşte conlocuirea cu trupul pentru că, fără membrele acestuia, n-ar putea nici acţiona, nici simţi.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu